• din 27 septembrie în cinematografe

“What is love? Baby don’t hurt me, don’t hurt me, no more.” i-ar fi spus Juan lui Esther și poate Carlos Reygadas, Nataliei Lopez.

O familie care trăiește undeva la țară, în Mexic, se ocupă cu creșterea taurilor de luptă. Esther conduce ferma, în timp ce soțul ei, Juan, un poet celebru, crește și face selecția puternicelor animale. Când lui Esther începe să-i placă de îmblânzitorul de cai, Juan pare incapabil să-și atingă propriile așteptări legate de el însuși.

Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo intră în cinematografele din țară pe 27 septembrie. Personajul principal masculin este interpretat chiar de regizor, iar rolul principal feminin revine Nataliei Lopez, scenaristă, editoare și partenera regizorului în viața reală. The Guardian spune că “filmul explorează mecanica infatuării și a dinamicii puterilor conjugale”, iar Variety discută preocuparea lui Reygadas pentru masculinitate “un subiect pe care l-a abordat și în trecut, dar parcă niciodată atât de mult”. Deși este vorba de ficțiune în totalitate și fără a avea vreo legătură cu viața reală a regizorului, nu te poți opri din a întreba cât din ceea ce vezi în Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo este cu adevărat viața personală a lui Carlos Reygadas.

Pentru a dezbate pe marginea acestor subiecte organizăm două proiecții în avanpremieră. Pe 23 septembrie, filmul se va vedea la Cinema Elvire Popesco, de la ora 19:00. Pe 25 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:00,  va rula în prezența criticului de film Ionuț Mareș.

“Nu e dificil să-ți dai seama ce este dragostea unilaterală; de exemplu aceea pe care cineva o are pentru pădure sau animale, pentru un prieten sau un loc, pentru copiii noștri, sau poate chiar cea simțită pentru părinți. Dar când vorbim de dragostea unui cuplu, toate abordările par mult mai complexe. Deși nu mereu, tindem să punem întrebări sensibile: Cum distingem dragostea de posesie? Fidelitatea de loialitate? Avem nevoie de exclusivitate sexuală? Durează dragostea noastră o veșnicie sau ceea ce unește cuplu până la final este obișnuința? Mult mai rar și sintetizând toate întrebările de mai sus, se naște însă o altă întrebare: Când ne iubim partenerul, ne dorim mereu să fie fericit mai presus de orice? Sau doar în măsura în care nu ne afectează personal? Pe scurt: e dragostea relativă?

Juan își dorește să-și trăiască iubirea într-un sens absolut și se așteaptă în schimb, la același lucru. Esther pare să fie catalizatorul revitalizant. Suferința este parte a iubirii, dar poate oare un cuplu să supraviețuiască unei asemenea situații fără să sufere o fractură ce nu se mai poate vindeca?” – acestea sunt câteva din întrebările pe care le lansează noul film al lui Reygadas.

La 31 de ani, Reygadas a părăsit cariera de jurist din serviciul diplomatic mexican pentru a urma calea filmului. A făcut patru scurtmetraje și a debutat cu Japón, prezentat la Rotterdam, apoi la Cannes, unde a obținut Mențiunea specială Camera d’Or, în 2002. În 2005, Reygadas a revenit la Cannes, în competiție, cu cel de-al doilea lungmetraj, Battle in Heaven. Tot la Cannes, a câștigat Premiul Juriului pentru Silent Light, în 2007, și Premiul pentru regie cu Post Tenebras Lux, în 2012.

Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 27 septembrie și va putea fi văzut în București, Botoșani, Iași, Craiova, Cluj-NapocaPiteștiTârgu MureșSlobozia.

Partener Media Principal: Radio Guerrilla. Parteneri Media: Radio România Cultural, ELLE, Cinemagia, Zile și Nopți, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, VICE, Cinefan, FilmSi, Cineghid, filme-cărți.ro.

Rating:N15
Trailerhttp://bit.ly/timpulnostru
Facebook: https://bit.ly/2GrnpH6
Instagram: https://goo.gl/RqFEpF
Website: https://voodoofilms.ro/